Povestea prăjiturilor sau redescoperirea copilăriei prin senzaţii
Trebuie să vă mărturisesc că pentru mine, prăjiturile nu au fost niciodată doar prăjituri, iar astfel nici cofetăriile nu le-am putut asocia doar cu nişte simple locuri unde persoanele intră, aleg, cumpără, plătesc şi pleacă, făcând totul „pe fugă”. Senzaţia aceasta mi se trage de la faptul că vizitele copilăriei mele la cofetărie erau adevărate aventuri. De fiecare dată când plecam cu familia la cofetărie, mintea mea intra într-o stare de efervescență şi mă „proiecta” în alte vremuri, alături de alţi oameni. Trecând pragul unor astfel de locuri, acest fenomen mi se întâmplă şi acum, când mă regăsesc în acele timpuri trecute, care însă au rămas încă la fel de vii în sufletul meu. Este ca şi cum locul acela devine o poartă de trecere înspre vremurile unde mirosurile de frişcă, unt şi zahăr caramelizat pluteau în aer, înspre zilele în care copiii abia așteptau ziua de duminică, deoarece aceasta era cea în care se mergea cu toată familia „la prăjitură”. Iar perioada copilăriei îmi aduce cu ea o liniştire şi o lipsă de griji, o seninătate sufletească care nu putea să fie umbrită nici măcar de cea mai grea decizie a zilei, şi anume „oare ce prăjitură am voie să mănânc azi?”. Astfel, alegerea prăjiturii din vitrina frumos aranjată, aromele îmbietoare şi timpul aproape sacru petrecut cu mama, tata şi sora mea au zidit în mine cea mai vie şi mai de preț amintire pe care o deţin.
Şi chiar dacă vârtejul vieţii te ia şi te poartă în multe direcţii, cumva mereu am știut că în momentul în care voi avea curaj să fac pasul spre antreprenoriat, acest nou univers al meu se va compune dintr-o multitudine de ingrediente, poşuri, creme, fructe caramelizate, tăvi şi cuptoare. Şi astfel, la începutul anului 2018 am pornit pe acest drum şi am deschis un laborator de prăjituri, lucru care a atras după sine şi un proces de învăţare asiduă, întrucât a face prăjituri nu înseamnă doar „adăugaţi un pic zahăr, un pic de făină şi ceva praf de copt”.
Mai ales dacă doreşti ca produsele să îţi iasă şi bune! Un astfel de laborator e mult mai mult decât asta. Bucătăria de calitate este o adevărată știință, unde cantităţile nu se pot pune „pe ghicite”, iar reţetele de altădată trebuie respectate şi din punctul de vedere al calităţii ingredientelor. Asta pentru a le face să „lucreze” în favoarea ta, iar la urmă tu să poţi crea exact gustul căutat. Şi în ciuda faptului că lucrurile mergeau bine, eu încă simțeam că ceva nu se leagă, iar noua activitate parcă tot nu mă împlinește şi nu mă mulțumește.
Momentul revelaţiei a fost atunci când am înţeles că eu nu-mi doream să particip doar în partea ascunsă în spatele cortinei. Realizarea unor prăjituri bune fusese doar primul pas. Dar eu doream să merg mai departe, să caut şi să văd emoţia şi bucuria oamenilor atunci când se află în faţa unei vitrine cu prăjituri, atunci când apucă să guste din comanda aflată în farfurioara din faţa lor. Iar din laborator nu puteam simţi şi vedea toate acestea. Şi astfel, pasul nostru următor a venit ca o evoluţie naturală, căci am decis că trebuie să ieșim din laborator şi să intrăm în contact direct cu oamenii. Şi am reuşit să facem asta prin deschiderea Cofetăriei ARTA, într-un spaţiu potrivit, într-o clădire Art-Nouveau din centrul vechi al orașului Deva.
